Scenariul post-Kosovo: episodul doi

In esenta, intrebarea la care ar trebui sa raspundem este daca, da sau nu, consilierul prezidential Constantin Degeratu a avut dreptate atunci cand a afirmat ca pozitia Romaniei privind Kosovo s-ar putea schimba in perioada urmatoare in functie de noul context
international.

Raspunsul ne poate dezvalui, poate cu cateva saptamani mai repede, un scenariu deosebit de interesant care, odata realizat, ar consfinti si la nivelul Natiunilor Unite ceea ce acum se petrece in teren diplomatic, adica recunoasterea in ritm accelerat a Republicii Kosova de catre o mare parte dintre statele lumii. Acesta este episodul doi: noul stat cu independenta auto-proclamata sa fie recunoscut oficial de ONU, devenind eventual cel de-al 193-lea stat membru.
MiScare foarte interesanta care, daca va avea succes, va semnifica decesul de facto al augustei organizatii
internationale deoarece este evident ca, odata credibilizat precedentul Kosovo, nu va mai exista nici un fel de stavila juridica credibila in fata unei inmultiri geometrice a unor cazuri similare oriunde in lume.
Dar este posibil? Iata ce se spune in Capitolul II din Charta Natiunilor Unite: "Articolul 3. Pot deveni membre ONU toate statele pasnice care accepta obligatiile prezentei Charte si, dupa aprecierea Organizatiei, sunt in stare sa le indeplineasca si sunt gata sa o faca. Articolul 4. Admiterea ca membru ONU a oricarui stat care indeplineste aceste conditii se face prin decizia Adunarii Generale la recomandarea Consiliului de Securitate
". Aparent doar totul este clar. In diverse foruri internationale, a inceput insa o argumentatie foarte interesanta care spune ca problema Kosovo ar fi fost interesanta pentru Consiliu doar in incercarea sa de a stabili, pe cale negociata, o solutie
general acceptabila la nivelul comunitatii internationale. Acum n-ar mai fi o problema de securitate, ci una legata exclusiv de recunoasterea statului de membru. Se va cere avizul formal al Consiliului de Securitate, stiindu-se insa ca cel putin Rusia va utiliza dreptul sau de veto. Caz in care un stat membru ONU, mai precis SUA, tara membra a Consiliului de Securitate, cu sustinerea Germaniei si Frantei, va decide ca problema trebuie sa fie transferata la nivelul Adunarii Generale. Este o miscare posibila in virtutea prevederilor articolului 10 din Capitolul IV al Chartei ONU care spune ca: "Adunarea Generala poate discuta orice problema sau chestiune care intra in cadrul Chartei ONU".
AdepTii acestei proceduri sustin ca, dupa calculele lor, este deja reunita majoritatea necesara de 51 la suta necesara pentru votarea unei Rezolutii in favoarea Kosovo. Text care urmeaza sa fie recunoscut automat de catre sprijinitorii ideii, dar va fi considerat fara nici un fel de valoare pentru cei care, inca, se declara impotriva. Pozitia acestora din urma va fi insa din ce in ce mai dificil de sustinut pe plan diplomatic. Cazul Romaniei spre exemplu, care are prezente trupe in Kosovo invocand tocmai o Rezolutie a ONU. Nerecunoasterea eventualei noii rezolutii nu pune oare sub semnul intrebarii relatia cu organismul in ansamblul
sau? Care vor fi consecintele si suntem in stare sa ne asumam pana la capat, cu toate riscurile, pozitia foarte clara exprimata de toate structurile reprezentative ale statului? Cum se va reflecta o asemenea dezbatere pe scena noastra politica, in prag de alegeri, precum si schimbarea probabila a atitudinii Romaniei?
O asemenea decizie a Adunarii Generale va deschide o enorma Cutie a Pandorei, iar efectele sunt imposibil de prevazut nici macar pe termen scurt. In Kosovo s-a putut adopta solutia disperata de a trimite trupe internationale pentru impunerea pacii. Dar ce trupe si sub ce mandat se vor trimite in Abhazia, spre exemplu. Iar Abhazia, Ossetia de Sud, Nagorno-Karabah si Transnistria (posibil si Kurdistanul in cazul in care turcii nu extermina rapid orice urma de rezistenta in urmatoarele saptamani) sunt doar primele pe lista. O lista la completarea careia posibila Rezolutie ONU poate adauga neasteptat de multi noi candidati.