Coabitari contra naturii politice

Guvernul Tariceanu se apropie gâfâind de finalul unuia dintre cele mai dificile mandate din istoria recenta a României. În noiembrie 2006 parea, a nu stiu câta oara, ca îsi da obstescul sfârsit. Multi analisti si politicieni preziceau, care de care mai “inspirat” si mai profetic, ca mâine, saptamâna viitoare, daca nu, sigur luna viitoare, Tariceanu va demisiona pentru a face loc la puterea executiva, prin alegeri anticipate, Partidului Democrat si deci presedintelui Traian Basescu. Atunci scriam, atragându-mi un cor de înjuraturi, ca Guvernul Tariceanu îsi va termina mandatul. Iata ca sunt pe cale sa am dreptate ca sa zic asa. De atunci însa si pâna acum s-au întâmplat multe: PD a fost scos de la guvernare, Basescu a fost suspendat din functie de Parlament si a revenit la Cotroceni în urma unui referendum la care a obtinut peste 70% din voturi, a aparut PLD-ul lui Stolojan, apoi a aparut PD-L. Prapastia dintre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni s-a adâncit în urma suspendarilor de ministri pâna acolo incat primul-ministru si presedintele României au început sa nu-si mai raspunda la telefon. Distanta dintre PNL si PD-L - doua partide de centru-dreapta dupa cum se declara, deci, în mod normal, parteneri politici firesti – s-a marit si ea. În conditiile atomizarii electorale a partidelor, a caror aderenta la public trece numai accidental de 30%, singurele combinatii posibile sunt cele contra naturii politice. PD-L este în acest moment izolat pe scena politica. În acelasi timp, nu are nici o sansa sa câstige peste 50% din voturi la alegerile de anul acesta. PNL are deschisa o posibila colaborare si pe viitor cu UDMR, dar nu are nici o sansa sa adune împreuna cu ungurii voturile unei viitoare majoritati parlamentare. Singura solutie
pentru liberali este sa se asocieze cu PSD. Numai ca doctrinele celor doua partide sunt de semn opus. O colaborare la vedere ar putea sa distruga ambele partide, în perceptia propriilor alegatori. Si de aceea este greu de acceptat. Coabitarea de pâna acum în care sustinerea Guvernului Tariceanu s-a bazat de multe ori, în Parlament, pe lipsa de oportunitate a alegerilor anticipate si pe dorinta parlamentarilor de a-si termina mandatul nu va putea fi utilizata si dupa alegerile din acest an.

Aceasta pentru simplul
motiv ca PD-L va fi probabil un partid de opozitie mult mai puternic decât acum. “Raul cel mai mic” în gasirea unei majoritati parlamentare viitoare ar putea fi colaborarea dintre PNL, PSD si UDMR. E vorba însa de un cocteil politic sinucigas pentru partile componente
. Pentru toata lumea, varianta colaborarii PNL, cu un partid de centru- dreapta, popular, cum se declara PD-L ar fi mult mai buna din punct de vedere al imaginii si al unei necesare clarificari a flancurilor politice românesti. Experienta însa a celor aproape doi ani de guvernare a PNL împreuna cu PD aproape ca exclude aceasta varianta. În cazul în care PNL si PSD accepta sa mearga împreuna în viitorul ciclu electoral, atunci ele au tot interesul ca alegerile parlamentare sa se desfasoare cât mai repede. Desfasurarea lor împreuna cu alegerile locale ar diminua impactul de imagine al unei campanii
în care s-ar implica (printr-un nou referendum sau în altfel) presedintele Basescu de partea PL-D. Pe de alta parte, PL-D, cel care a cerut demisia guvernului Tariceanu în permanenta din 2005 încoace, chiar si în perioada în care se afla la guvernare, are tot interesul ca alegerile parlamentare sa nu se amestece cu cele locale pentru ca electoratul sa nu-si disipeze atentia electorala, iar campania pentru parlamentare sa nu fie canibalizata de cea pentru primarii si sustinerea lui Traian Basescu sa-si diminueze astfel din importanta. Ciudata politica româneasca ne poate face deci sa ne confruntam cu situatia rasturnata în care Tariceanu nu mai vrea la guvernare, iar Basescu si Boc se asteapta sa continue pâna la toamna. Vom vedea daca viitorul îmi va da dreptate si de aceasta data
.