Tipseri.com este unul dintre cele mai complete siteuri de pariuri din Romania la ora actuala. Va punem la dispozitie strategii si sisteme profesioniste pentru ca dvs sa aveti un profit cat mai mare.
Zilnic tipsterii nostri profesionisti va pun la dispozitie biletul zilei, o sursa sigura de castig. Pentru pariorii care vor sa fie la curent cu scorurile din fotbal, tenis sau baschet. Astfel, va oferim rezultate live fotbal, rezultate live tenis, rezultate live baschet, rezultate live rugby, , etc.
Prin simplul fapt ca ne vizitati siteul beneficiati de bonusuri uriase. Casele de pariuri va ofera bonusuri de 100% din sumele depuse numai pentru faptul ca le alegeti ca destinatii de pariuri online.
Va punem la dispozitie cote, clasamente, descrierea handicapului asiatic un ghid special pentru incepatori. sunt descrise elaborat, cu informatii reale si updatate saptamanal. Pariurile sunt o sursa de castig daca sunt tratate cu atentie si seriozitate.
Pentru asta incercam sa va ajutam sa treceti peste emotiile cauzate de un castig sau de o pierdere si sa pariati constant cu aceasi precizie castigatoare.
Forumul site-ului nostru va pune in contact cu comuniattea de pariori romani, despre care trebuie sa stiti ca in plan international conteaza destul de mult Va dorim mult succes in plasarea pariurilor! Puteti vizita site-ul aici!
Tags: rezultate live, cote luni, cote marti, cote miercuri, cote joi, cote vineri, cote sambata, cote duminica, predictii fotbal, predictii , livescore , football livescore , tennis livescore , rezultate in direct , biletul zilei , Pariul Live, Pariul Sigur, Bonusuri, download muzica, download filme, download mp3, muzica, Predictii Fotbal, Predictii, Referate Scolare, Muzica, Pariuri Sportive, Pariuri Online, Case de Pariuri, Pariuri, Biletul Zilei , Predictii Sportive, Biletul Zilei, Clasamente, Pariuri Sportive, Clasamente Fotbal, Rezultate Live Fotbal , rezultate live tenis , rezultate live hochei , rezultate live baschet , rezultate live handbal , rezultate live nfl , rezultate live rugby . Biletul zilei , sistemul martingale , planul miza , sfaturile noastre , criteriul kelly .
luni, 6 aprilie 2009
Mitsubishi şi Peugeot vor înfiinţa o companie cu capital mixt în Rusia
japoneză Mitsubishi Motors şi grupul francez PSA Peugeot Citroen au anunţat luni că vor forma o companie cu capital mixt în Rusia, pentru a produce automobile pentru cele trei mărci începând din 2011, informează NewsIn.
Fabrica din oraşul Kaluga, situat la 180 km sud-vest de Moscova, va produce SUV-uri pentru Mitsubishi, Peugeot şi Citroen, precum şi berline pentru Peugeot şi Citroen, având o capacitate totală de 160.000 vehicule
.
Producţia va începe în 2011, potrivit unei declaraţii comune a companiilor
.
Peugeot Citroen, numărul doi în producţia de autoturisme din Europa, a declarat în ianuarie că a investit 300 milioane euro (467 milioane dolari) în fabrica de la Kaluga, ce va avea o capacitate de producţie anuală de 150.000 autoturisme
începând cu 2010.
Peugeot Citroen va deţine o participaţie majoritară, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei Mitsubishi Motors.
Salariile bugetarilor sfidează inflaţia
Pentru angajaţii firmelor la care statul este principalul acţionar, anul promisiunilor electorale este cât se poate de confortabil. Proiectele bugetelor de venituri si cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, publicate în Monitorul Oficial, arată o realitate paralelă cu cea în care FMI ne cere prudenţă în politica salarială, iar premierul susţine că anul 2008 „nu va fi unul al pomenilor electorale“.
Prevederile bugetare pe 2008 cereau o prudenţă mai mare, pentru că la nivelul UE se asteaptă o temperare a cresterii economice. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, avertizase la începutul anului că o crestere a salariilor peste nivelul productivităţii ar fi afectat cursul de schimb. Si de aici o mulţime de probleme. Seful Executivului păruse că si-a însusit lecţia când a anunţat, în luna februarie, că Guvernul nu-si permite cresteri salariale care să depăsească productivitatea muncii. La acea dată
, bugetele firmelor de stat încă nu deveniseră publice. Acum, după ce proiecţiile exerciţiilor financiare ale firmelor de stat pot fi consultate de oricine, o concluzie se impune de la sine: firmele de stat, campioane absolute la majorări salariale, trebuie să fi bătut toate recordurile si la productivitate. Bună glumă, nu-i asa?
Un digit prea stråmt pentru bugetari
Să ne amintim care era mesajul guvernamental la începutul anului, când zgomotele echipelor de agitatori electorali încă nu se auzeau... „Suntem deschisi majorării salariilor din sistemul bugetar, dar această crestere trebuie atent corelată cu realităţile economice. Cea mai facilă abordare ar fi cea politică, electorală. O crestere generoasă a salariilor ar aduce voturi. Însă Guvernul si eu, ca prim-ministru, trebuie să adoptăm o atitudine responsabilă pentru că nu vreau să dăm cu o mână si să luăm cu alta“, spunea Călin Popescu-Tăriceanu în primele zile ale anului 2008. El făcea apel la înţelegere din partea sindicatelor, arătând că majorările salariale trebuie corelate cu realităţile economice pentru a nu exista riscul cresterii inflaţiei. „În condiţiile în care inflaţia are de ani buni o singură cifră, nu mai putem vorbi de o crestere salarială cu două cifre“, a afirmat prim-ministrul. Ideea de crestere de „un digit“ - adică sub 10% - a salariilor a fost accentuată si de ministrul economiei si finanţelor, Varujan Vosganian. „Avem în vedere o majorare salarială în 2008, în medie, cu o singură cifră, pentru a păstra echilibrele economice. Acestea sunt auspiciile sub care vom definitiva grilele de salarizare pentru sectorul bugetar“, a precizat ministrul după vacanţa de Revelion.
Ce s-a întâmplat după însă n-a mai avut nicio legătură cu declaraţiile oficiale. Inflaţia a rămas cantonată de BNR la un digit, dar cei care au întocmit schemele de buget, aprobate ulterior de Executiv, i-au ignorat fără nicio temere atât pe premierul Tăriceanu, cât si pe subalternul acestuia, ministrul Vosganian. Cei mai neascultători au fost reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Rebelii care au redactat draftul de buget au mers pe cresteri sănătoase, care au atins chiar 45,3% la Aeroportul Băneasa. Nici vorbă de un digit, ci de doi, si cu un pas de crestere impresionant. E drept, salariile de anul trecut erau cam mici în comparaţie cu ale celorlalte categorii de bugetari din transporturi
. Pentru angajaţii aeroportului din Băneasa, câstigurile lunare din 2008 ajung la 1.856,71 lei. În topul cresterilor urmează TAROM, Administraţia Porturilor Maritime, Metrorex, Compania de Autostrăzi. Nici celelalte ministere nu s-au lăsat însă mai prejos.
La stat, salarii medii de 104 milioane lei vechi
Potrivit bugetelor aprobate, cel mai mare venit al unui salariat dintr-o companie de stat este asigurat în 2008 tot de ROMATSA SA. Câstigul mediu la firma care asigură servicii de trafic aerian pentru aeronavele ce execută zboruri în spaţiul aerian al României pare desprins dintr-o altă poveste. Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli publicat în Monitorul Oficial, angajaţii de aici vor primi lunar, în medie, 10.490 lei. Anul trecut, salariile acestora nu depăseau 100 de milioane de lei vechi, iar cresterea operată de reprezentanţii ministerului este chiar mică: 5,6% anul acesta faţă de 2007, cu doar un punct procentual mai mult decât la Societatea Naţională a Cărbunelui. E drept, minerii au făcut saltul de la câstiguri lunare medii de 2.673,38 în 2007 la 2.821 lei anul acesta. De trei ori mai mici decât fraţii de suferinţă de la ROMATSA. Tot cu „un digit“ cresc salariile în 2008 si la ROMAVIA: 7,17%, până la 3107,16 lei. Iar la limită, puţin peste barem, s-ar putea „califica“ în digitul guvernamental si Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii si Alimentaţiei, cu o crestere de fix 10%. Cu această majorare, veniturile angajaţilor de aici ating o medie de 1.482,07 lei anul acesta, unul dintre cele mai mici niveluri de salarizare din sectorul bugetar. Venituri mici, raportate la media bugetară, mai are si personalul Romsilva. Celor 22.200 de salariaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor le vor creste câstigurile medii lunare anul acesta cu aproape 16%. Adică de două ori peste inflaţie, fără a trece însă de 1.405 lei.
Si minerii din Valea Jiului au primit undă verde pentru doi digiţi. Desi Compania Naţională a Huilei este campioana datoriilor către buget, bugetul de venituri si cheltuieli aprobat de ministerul condus de Varujan Vosganian arată că veniturile medii ale salariaţilor se majorează în 2008 cu 15,27%. Dar si alte societăţi din „curtea“ Ministerului Economiei si Finanţelor i-au dat cu flit mi-nistrului. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare plusează 17,2% la venitul mediu lunar, Hidroelectrica ridică miza până la 25% - adică un sfert din câstigul angajaţilor de anul trecut -, iar Nuclearelectrica merge cu îndrăzneală spre 30%. Coroniţa cresterilor salariale scăpate din chinga guvernamentală o primeste însă tot Ministerul Transporturilor. Câstigul mediu lunar în 2008 se va ridica la 4.648 lei la TAROM, avansul faţă de anul trecut fiind de 37,3%, iar la Administraţia Porturilor Maritime cresterea va fi de 35,6%, până la 3.316,98 lei. Demne de amintit sunt si situaţia feroviarilor - majorarea câstigurilor la CFR mergând legănat spre 19% -, a Aeroportului Henri Coandă, unde veniturile medii lunare cresc cu 28,64%, până la 3.411,63 lei, si a societăţii Hidroelectrica, unde câstigul mediu lunar va atinge anul acesta 3.933 lei.
Doi digiţi pentru funcţionarii publici
Dacă despre majorări salariale de sub 10% nici vorbă n-a fost, poate avansul veniturilor să fi fost dat de cresterea excepţională a profiturilor companiilor de stat, ori a productivităţii în societăţile bugetare. Cazuri în care declaraţiile guvernanţilor n-ar fi acum doar apă de ploaie. Cine citeste însă proiecţia exerciţiului financiar pe 2008 pentru aceste entităţi din subordinea ministerelor înţelege că anunţul responsabililor guvernamentali în privinţa salarizării a fost doar un exerciţiu de retorică.
Preocuparea pentru limitarea cresterilor salariale la un digit si-ar fi putut găsi expresia în salariile funcţionarilor, plătite tot de Guvern. Dar si aici digitul inflaţiei, la care s-au raportat declaraţiile oficiale, a fost prea mic în comparaţie cu oferta. În luna februarie, Guvernul a emis o ordonanţă (MO nr. 80/1 februarie 2008) care, printre altele, reglementa si cresterea salariilor funcţionarilor publici în 2008. Potrivit documentului semnat de premierul Călin Popescu-Tăriceanu si contrasemnat de ministrul Varujan Vosganian, salariile funcţionarilor se majorează în 2008 în două etape, cresterea la 1 octombrie fiind de... 10,25%. Adică de doi digiţi, cu două luni înainte de sfârsitul anului! La Presedinţie, Parlament, Guvern, un sef de departament din categoria înalţilor funcţionari publici va ajunge la un salariu de bază de 4.691 lei - la care se pot adăuga sporuri. Tot aici, indemnizaţia de conducere a unui director general ajunge la 55% din salariul de bază, a unui contabil-sef la 40%, a unui sef de birou la 25%. Salariile vor creste anul acesta cu acelasi procent de 10,25% si pentru funcţionarii prefecturilor, instituţiilor subordonate autorităţilor centrale, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, aparatului propriu al primarilor si al instituţiilor din subordinea Consiliilor Judeţene sau Locale. Pragul de 10% pentru cresterile salariale a fost doborât de Guvern încă din luna februarie a acestui an, când Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Săptămâna Financiară“ a publicat o analiză a câstigurilor din 2007 în companiile de stat, susţinută de documentele publicate în Monitorul Oficial. Pe lângă veniturile medii ale angajaţilor din aceste firme
, au fost făcute publice bugetele de protocol, sponsorizări, reclamă si publicitate
puse la bătaie de firmele de stat. Am mers chiar mai departe si am publicat salariile managerilor si bonusurile si primele anuale ce apăreau în bugetele adoptate de ministerele de resort si care ajungeau până la 100.000 de euro pe an.
Evident, un astfel de demers a stârnit nemulţumirea celor care s-au regăsit printre cifrele publicate în paginile revistei. Anul acesta, responsabilii din ministere au scos din documentele publicate în Monitorul Oficial toate poziţiile referitoare la veniturile managerilor de stat. Nu va fi însă o victorie a acestora. Transparenţa a dispărut, dar undeva, acolo, cifrele rămân martore ale lasităţii guvernanţilor într-un an electoral.
Călin Popescu-Tăriceanu, În condiţiile în care inflaţia are de ani buni o singură cifră, nu mai putem vorbi de o crestere salarială cu două cifre“
Varujan Vosganian, ministrul economiei si finanţelor: „ Avem în vedere o majorare salarială în 2008, în medie, cu o singură cifră, pentru a păstra echilibrele economice. Acestea sunt auspiciile sub care vom definitiva grilele de salarizare pentru sectorul bugetar“
Alitalia, o companie aeriana in pragul falimentului
Executivul italian a incercat in ultimul an sa vanda compania
aeriana nationala, insa negocierile cu franco-olandezii de la Air France-KLM s-au soldat cu un esec usturator. In acest context, Alitalia a dezvaluit ca in primele trei luni ale anului in curs a avut o pierdere operationala de 161 milioane euro, in comparatie cu cele 113 milioane euro pierderi anuntate pentru aceeasi perioada din 2007. Pierderile nete s-au cifrat la 215 milioane euro, fata de 152 milioane cu un an mai devreme, in timp ce vanzarile s-au diminuat cu 4,3%, pana la 954 milioane euro, iar traficul cu 10%.
In prezent, Alitalia se lupta pentru supravietuire si cauta un nou proprietar capabil sa injecteze lichiditati. Societatea a recunoscut, marti, ca are nevoie urgenta de majorarea capitalului pentru a obtine noi imprumuturi. De curand, a reusit sa evite prezentarea bilantului, ce parea iminenta dupa esecul de luna trecuta al preluarii Alitalia de catre grupul Air France-KLM, beneficiind de un imprumut de urgenta din partea statului in valoare de 300 milioane euro. Suma este insuficienta daca se tine cont de situatia financiara a companiei aeriene.
Noul prim-ministru, Silvio Berlusconi, s-a angajat sa depuna toate eforturile pentru a salva Alitalia si a gasi un grup de oameni de afaceri
dispusi sa o preia, dar incercarile sale sunt, cel putin pana in clipa de fata, lipsite de succes.
Asigurare pentru călătoria cu trenul
Cei care călătoresc cu trenul, victime ale accidentelor feroviare, sau familiile acestora, în cazul decesului primilor, vor primi despăgubiri din 3 decembrie 2009 după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1371/2007 al Parlamentului European. Acesta se referă la „drepturile şi obligaţiile pasagerilor pe calea ferată“. Regulamentul a fost adoptat la finele anului trecut, dar intră în vigoare la doi ani de la adoptarea sa.
Adoptarea acestui act va obliga societatea CFR Călători să ofere o asigurare pasagerilor. „Conducerile căilor ferate trebuie să fie obligate să asigure, sau să aibă aranjamente similare, pentru daunele călătorilor, în eventualitatea unui accident“, arată documentul
.
Pentru a îndeplini cerinţele, societatea CFR Călători va trebui ca anul viitor să-şi aleagă un asigurător.
„Asigurarea ar putea fi făcută de o societate specializată care să fie în cadrul CFR Călători, dar care la rândul ei va trebui să se reasigure, sau de o societate de asigurări care va fi aleasă printr-o licitaţie“, spune Alexandru Noapteş, director general al CFR Călători. Deocamdată, victimele unui accident feroviar nu pot primi alte sume decât cele necesare acoperirii efective a daunei create, respectiv cheltuielile de înmormântare, în caz de deces, sau cele de spitalizare, în caz de rănire. Toate trebuie însă dovedite cu acte.
„Fiind o societate subvenţionată de la buget nu putem da sume mai mari decât cele care figurează în acte prezentate“, spune şeful CFR Călători.
Comisia Europeană a stabilit deocamdată doar un un nivel minim al despăgubirilor în caz de deces, care este de 21.000 de euro. Până în decembrie 2009 urmează să fie stabilite şi nivelurile celorlalte asigurări. Persoanele care au suferit prejudicii grave, deces sau rănire, vor primi în avans de 15 zile o parte a sumelor cuvenite. Regulamentul prevede despăgubiri şi pentru bagajele pasagerilor şi, deoarece se doreşte ameliorarea serviciilor pe calea ferată în vederea creşterii cotei acestui tip de transport
, şi în caz de întârziere a trenurilor.
În acest ultim caz, pasagerii vor fi îndreptăţiţi la servicii comparabile cu cele pentru transportul aerian, precum despăgubiri băneşti de 25% din preţul biletului, dacă întârzierea este cuprinsă între o oră şi două, şi de 50% peste două ore. Căile ferate vor fi obligate să anunţe toate aceste informaţii pasagerilor, inclusiv, înainte de plecare, posibilitatea ca trenul să întârzie. În acest caz, pasagerii vor putea cere rambursarea biletului, dacă renunţă la călătorie.
Proiectele pentru drumuri din bani UE depăşesc deja bugetul cu 50%
Cele mai multe proiecte le-a depus ADR Nord-Est, 33, cu o valoare de circa 300 de milioane de euro
Administraţiile locale au depus până acum proiecte în valoare de peste 4,4 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro, la cursul BNR de vineri, n.r.) pentru a construi sau reabilita drumuri din banii UE prin Programul Operaţional Regional (POR), bugetul alocat de UE fiind de numai 876 de milioane de euro.
“La axa prioritară 2, de îmbunătăţire a infrastructurii regionale şi locale de transport, am primit până acum proiecte care depăşesc ceea ce ne-a fost alocat iniţial. Practic, până la sfârşitul acestui an, vom acoperi de departe toate fondurile acordate pe această axă până în 2013”, a declarat pentru Gândul Gabriel Friptu, director general al Autorităţii de Management
pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL).
Conform estimărilor iniţiale ale ministerului, proiectele pentru cele 876 de milioane de euro se vor concretiza în reabilitarea
sau construcţia a 800 de km de drumuri judeţene, 400 de km de străzi orăşeneşti şi alţi 200 de km de şosele de centură. Cele mai multe proiecte, 33, au fost depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, valoarea lor totală depăşind 1,1 miliarde de lei.
Pentru că anul acesta se vor termina practic banii pentru această axă prioritară, MDLP ia deja în calcul alte modalităţi de a face rost de finanţare. “Una dintre posibilităţi este să luăm de la axe prioritare unde se depun mai puţine proiecte. Asta dacă vom avea de unde. În cazul axei 5, de exemplu, de promovare a turismului, ne aşteptăm să avem acelaşi succes, dacă nu chiar mai mare, decât în cazul axei de drumuri”, a explicat Friptu. Pentru dezvoltarea turismului din bani UE numai regiunea Sud-Est a făcut cereri. Un singur proiect cu o valoare de 9,5 milioane de lei (circa 2,6 milioane de euro), România având la dispoziţie prin POR circa 616 milioane de euro.
Primăriile se vor bate cu firmele
private pentru banii UE
Dacă proiectele pentru drumuri pot fi depuse numai de către administraţiile sau asociaţiile de administraţii locale (un consiliu judeţean şi unul municipal, de exemplu), pentru cele peste 600 de milioane de euro destinate turismului, primăriile şi consiliile vor avea un concurent foarte serios în mediul privat. Primarii vor ajunge astfel să se ia la întrecere cu directorii de hoteluri sau de staţiuni montane pentru acceeaşi bani.
Investiţiile din bani UE prin POR vor schimba în acelaşi timp şi harta de activitate a companiilor de construcţii. Regiunile cele mai sărace ale României primesc cele mai multe fonduri, aceasta fiind una dintre cerinţele UE pentru a asigura reducerea diferenţelor de dezvoltare. Cele mai puţine fonduri le primeşte regiunea Bucureşti-Ilfov. Suceava, Bacăul, Braşovul sau judeţul Mehedinţi, în măsura în care vor reuşi să atragă banii de la UE, vor lansa lucrări de sute de milioane de euro, atrăgând marile companii
de construcţii. Rămâne de văzut dacă piaţa construcţiilor, care şi aşa duce lipsă de minimum 100.000 de muncitori, va putea acoperi cererea venită din partea autorităţilor locale. (
Romanii care vor sa ramburseze anticipat un imprumut nu vor mai plati taxa de penalizare
Taxa percepută pentru plata în avans a datoriei poate ajunge chiar până la 7%. Există două bănci care au exclus comisionul de rambursare anticipată, dar asta nu înseamnă costuri mai mici pentru clienţi. În astfel de cazuri, banca percepe un comision iniţial mai ridicat.
Există instituţii de credit
care elimină penalizarea după câţiva ani de la acordarea împrumutului. Unele credite pot fi rambursate în avans băncii chiar după primul an, fără comision. O altă schemă de penalizare practicată de bănci este aceea a comisioanelor descrescătoare. Deocamdată, însă, singura soluţie pentru clienţii care nu vor să plătească taxă de rambursare anticipată este să dea banca în judecată.
Preţul petrolului se apropie de 127 dolari pe baril în ciuda majorării producţiei
Preţul petrolului "light sweet crude", cu livrare în iunie, a crescut cu 62 cenţi, la 126,91 dolari pe baril, în schimburile matinale.
Petrolul Brent, din Marea Nordului, cu livrare în iulie, a crescut cu 29 cenţi, la 125,28 dolari pe baril.
Preţul petrolului este susţinut de către slăbiciunea dolarului şi de "reviziurea în creştere a estimărilor analiştilor, privind preţul petrolului", a declarat David Moore, analist al Commonwealth Bank of Australia din Sydney.
AVAS scurtează "pista de aterizare" de la IAR
"Fabrica are zeci de hectare de terenuri care îi sporesc preţul"
Tăriceanu: Eurocopter nu vrea o afacere imobiliară, ci doar producţia
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat sâmbată, la Braşov, că o soluţie pentru privatizarea IAR Ghimbav ar fi scoaterea din activele uzinei a terenurilor, care "sporesc artificial preţul de vânzare".
"Am vorbit cu Athanasiu să scoată din activele IAR-ului terenurile, care îi sporesc valoarea. La încercarea anterioară de privatizare, suma oferită nu ajungea nici până la valoarea activelor. Şi nu mă refer aici la activele industriale. Dacă fabrica are zeci de hectare, acestea îi sporesc artificial valoarea. Aşa că am vorbit ca terenurile să fie scoase, astfel încât să facem privatizarea strict pe elementul industrial. Pentru că noi nu ne ocupăm cu afacerile imobiliare", a argumentat şeful Guvernului.
Tăriceanu exclude privatizarea IAR Ghimbav în afara unei companii industriale serioase
Premierul Tăriceanu exclude privatizarea IAR Ghimbav dacă la licitaţie nu se va prezenta o societate industrială serioasă şi consideră că întreprinderea braşoveană ar putea deveni profitabilă datorită construirii Aeroportului internaţional Braşov - Ghimbav. "Dacă nu vine o firmă
serioasă la licitaţie, nu o privatizăm. În cazul în care se prezintă o firmă cu interese imobiliare, nu mă interesează", a declarat Tăriceanu, sâmbătă, la Braşov. Premierul consideră că aeroportul internaţional care va fi construit în apropierea întreprinderii ar putea reprezenta o şansă de redresare pentru IAR.
El a precizat că întreprinderea ar putea asigura întreţinerea aeronavelor. "În momentul de faţă, susţinerea financiară vine indirect către IAR, prin comenzile pe care le dă armata pentru modernizarea şi întreţinerea aparatelor în funcţiune. Altfel nu există subvenţii pentru IAR, dar întreprinderea trebuie să găsească şi alte pieţe", a spus şeful Executivului.
Eurocopter, încă interesată de compania română
Premierul a precizat că a avut deja o discuţie cu Eurocopter, care s-a arătat interesată să cumpere IAR Ghimbav.
"Cei de la Eurocopter mi-au spus că nu vor să facă afacere imobiliară, ci să cumpere capacitatea de producţie. Aşa e corect să se pună problema. Privatizarea se poate face la valoarea de piaţă. Valoarea de piaţă este dată
de cifra de afaceri
şi profit. Cum cele două nu sunt prea mari, se poate discuta despre valoarea activelor.
Dar, dacă valoarea activelor este umflată artificial, ei nu sunt dispuşi să vină şi să cumpere", a spus Tăriceanu.
În urma anunţului de privatizare publicat pe 14 decembrie 2006, Eurocopter SAS Franţa a depus singura ofertă de privatizare. Oferta a fost respinsă la 20 aprilie 2007, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) considerând că nu au fost îndeplinite toate cerinţele impuse. Ulterior, Eurocopter a depus o contestaţie, care a fost admisă, AVAS hotărând reînceperea negocierilor. În aprilie, statul a decis relansarea privatizării IAR Ghimbav, după ce nu a reuşit să ajungă la un acord cu francezii de la Eurocopter. AVAS anunţa că aproape 65% din acţiunile companiei vor fi vândute prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, 95% din punctajul final fiind reprezentat de preţul acţiuni şi doar 5% de investiţiile pentru dezvoltare, condiţii impuse de CE.
IAR Ghimbav a încheiat primul trimestru al acestui an cu pierderi de 5 milioane lei, faţă de profitul net de 3,1 milioane lei din perioada similară a anului anterior, ca urmare a reducerii de patru ori a cifrei de afaceri. Cifra de afaceri s-a diminuat de la 32 milioane lei, cât a însumat în primele trei luni din 2007, la 8,1 milioane lei, în timp ce veniturile au scăzut cu 31%, de la 50 milioane lei la 34,4 milioane lei.
Eurocopter vrea să-şi dubleze vânzările anuale, la 10 miliarde de euro, în perioada 2010 - 2020, parţial prin achiziţii, a declarat directorul general al celui mai mare producător de elicoptere din lume, Lutz Bertling, pentru publicaţia germană Euro am Sonntag, transmite Mediafax.
Divizia grupului aerospaţial european EADS, care s-a arătat interesată şi de preluarea companiei româneşti IAR Ghimbav, intenţionează să-şi majoreze marja de profit operaţional de la 5% în prezent la 8 -12% până în 2010. Eurocopter caută să facă achiziţii în principal în sectorul serviciilor, precum cele de întreţinere şi antrenarea piloţilor, întrucât ar exista probleme cu autorităţile antitrust dacă ar prelua alţi producători de elicoptere, potrivit articolului din publicaţia germană. Companii care au vânzări între 20 şi 100 de milioane de euro reprezintă potenţiale ţinte de preluare, iar şeful Eurocopter a menţionat că prima tranzacţie va fi anunţată în acest an.
Enel şi Sharp formează o companie mixtă ca să producă energie solară
japoneză Sharp Corp îşi unesc forţele în domeniul generării energiei solare şi ţintesc o producţie totală de 161 megawaţi până la finalul anului 2011, arată un comunicat al celei mai mari companii italiene.
Aceasta va fi una dintre cele mai importante companii producătoare de energie
solară din lume, arată un articol publicat duminică de cotidianul financiar
nipon Nikkei.
Cele două companii au semnat un acord de formare a unui parteneriat strategic în sectorul fotovoltaic, potrivit datelor publicate de Enel pe pagina de internet a companiei italiene.
Comunicatul companiei italiene mai arată că cele două firme
vor dezvolta câmpuri de generare a energiei în Italia. De asemenea, se precizează că au în plan construirea unei centrale în Italia, pentru producerea unor panouri cu celule solare cu film subţire, create de Sharp.
Investiţia s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde yeni, se menţionează în articolul publicat de Nikkei.
Enel, lider mondial în generarea de electricitate din resurse regenerabile, a anunţat că îşi extinde eforturile în acest sector şi în cel al tehnologiilor care protejează mediul, printr-un program de investiţii de 7,4 miliarde euro (11,5 miliarde dolari) până la sfârşitul lui 2012.
Sharp vrea să îşi majoreze capacitatea anuală de producţie de panouri cu celule solare la 6.000 megawaţi de la nivelul actual de 710 megawaţi prin construirea unor centrale la mare distanţă de Japonia, încearcând în acest fel să îşi extindă afacerea energetică şi să îşi diminueze costurile de producţie, mai arată Nikkei.
Reprezentanţii Sharp nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.
Copilul răzgâiat al preşedintelui
electorală precum o beizadea cu ghiul, casă de vacanţă şi jeep, aşteptându-se la o victorie din oficiu."
Odrasla răsfăţată a preşedintelui este Partidul Democrat Liberal. El, partidul, n-a fost niciodată pus la punct în public. Fiica naturală, Elena Băsescu, da. La centenarul Uniunii Scriitorilor, Traian Băsescu a clasat-o, fără milă părintească, în categoria de politicieni „Marian Vanghelie“ pentru celebrul şi mult comentatul „succesuri“. PDL n-a primit o asemenea palmă de la Traian Băsescu, dar ar putea să o încaseze, usturător, de la alegători. A intrat în campania electorală precum o beizadea cu ghiul, casă de vacanţă şi jeep, aşteptându-se la o victorie din oficiu. Doar pentru că e partidul lui Băsescu şi i se cuvine. Numai că şi protectorul şi-a ciobit din aură şi şi-a păgubit contul electoral cu „dulcegării“ misogine şi rasiste ca „păsărică“ şi „ţigancă împuţită“. Era rândul PDL să demonstreze, prin propriile forţe, că este ceea ce pretinde: un partid mare, responsabil, promotor al reformei clasei politice. Ori falanga democrat-liberală a Palatului Cotroceni nu şi-a depăşit condiţia de partid de tranziţie.
PDL ar trebui să-şi facă Biblie din fabula „Broasca şi boul“. Nu e destul să vrei, să ai ambiţie, să te umfli şi să te întinzi pentru a te preface „din mic, mare dobitoc“. Un partid puternic, responsabil, promotor al reformei clasei politice şi-ar fi selectat candidaţii pentru alegerile locale din timp, şi nu oricare candidaţi, ci unii care să corespundă criteriilor de integritate ale societăţii. PDL a făcut exact pe dos: candidaţii au fost hotărâţi în al doisprezecelea ceas
, mulţi dintre ei recrutaţi din vecini, în special de la PSD, partid mult criticat pentru proaste obiceiuri ca trafic de influenţă, conflict de interese sau abuz în serviciu. Coaliţia pentru un Parlament Curat a depistat nouă candidaţi PDL cu pete (nouă cu indulgenţă!). A doua pătură de candidaţi este formată din viceprimari şi consilieri în funcţie, care s-au remarcat prin nimic în patru ani de mandat. Ca onor Cezar Ionescu şi Radu Silaghi de la sectoarele 2 şi 4 din Bucureşti, care exploatează electoral aspiraţia alegătorilor de a trăi precum concitadinii lor din sectorul lui Liviu Negoiţă. Adică mai civilizat.
Partidul pro-prezidenţial descoperă cu surprindere că trebuie să lupte şi chiar că poate pierde alegerile. Cel puţin în Capitală, unde candidatul Vasile Blaga nu reuşeşte să-şi calibreze discursul: la proba de mesaj politic, Sorin Oprescu e mai bun, iar la cea de administraţie, Ludovic Orban pare mai stăpân pe materie. Asta după ce şi-a imaginat, probabil, că apartenenţa la PDL şi mandatul de ministru de interne îi vor fi suficiente să-i câştige pe bucureşteni. Aruncat cu aroganţă în competiţia electorală şi complet nepregătit pentru rolul de candidat, Vasile Blaga nu este perceput ca o alternativă.
PDL nu a învăţat nimic din lecţia PSD. Nereformat, suficient, fără proiect, PDL riscă să plesnească de cât s-a umflat, chiar înaintea alegerilor generale. Exact ca-n fabulă.
Băsescu - Iliescu. Meci nul şi înfrângere acasă
19 mai 2007. Preşedintele Băsescu traversează cu succes un referendum de destituire. Cei şaptesprezece ani necesari pentru a ajunge în acest punct stau sub semnul irosirii. Nici un plan raţional, nici o idee rezonabilă, nici un fior patriotic, nici o tresărire de inteligenţă naţională nu au tulburat mecanismul autosuficienţei, uns şi fiabilizat în cinci rânduri de alegeri. Proiectul politic născut în poala activistului cu trecere la mase şi-a luat în stăpânire limitele. Băsescu şi ceilalţi purtători de iluzie sunt captivi. Luna mai, gazda aniversărilor sumbre, nu are, nici în ediţia 2008, vreo şansă de reabilitare
.
Istoria e o selecţie impulsivă de fapte, o culegere de probleme cu soluţie festivă, o criză milenară de subiectivism patentat, o conversaţie slabă despre ceremonii.
În ultimă instanţă, istoria e o carte de impresii în care, dacă ai curiozitatea să o răsfoieşti la plecare din muzeu, dai doar de nume. Obsesia ei pentru persoane, în detrimentul faptelor, e norocul unor inşi precum Iliescu, Băsescu, şi lista poate continua cu altă ocazie.
Suntem în mai şi e o bună ocazie să observăm că nu doar calendarul îi apropie. Pe Iliescu şi Băsescu îi pune laolaltă greutatea lor aproape simetrică în mentalul românesc. Ce a reţinut cronologia faptelor din fiecare e prea puţin important. Decisiv e cât au reţinut ei din timpul alocat mişcării: care e contribuţia fiecăruia la stagnare, la apatie şi la regres.
Iubiţi egal şi totuşi diferit, de popoare diferite mental şi geografic, Iliescu şi Băsescu par să aibă aceeaşi compoziţie chimică a seducţiei. Identici prin pasiunea şi potenţialul de agresivitate stârnite în mase, ei se deosebesc fundamental prin practica amorului electoral şi prin clientela frecventată. Carisma lui Iliescu e arhetipală, vine de la originile mitului, din epoca şuşotelii în CC, a mersului la teatru, a şuetelor cu intelectualii acceptaţi, a prieteniei cu Gorbaciov, a vizitei în China, a marginalizării aurite de la Timişoara şi Iaşi şi a idilelor de prim secretar. În plină fibrilaţie a muncitorimii leneşe din anii ’90, Iliescu a reuşit să joace icoana marxistă a activistului bun, mântuitorul deviaţionist aşteptat la Europa Liberă şi sosit cu haina purtată tovărăşeşte pe umeri, coborât dintr-un lung şir de prezidii spre un şir de prezidii şi mai lung, din prezidiul-iesle în prezidiul-mausoleu, căci din prezidii s-a născut şi în prezidii o să moară.
Carisma lui Băsescu n-a avut timp de patină. Ea s-a născut în direct, sincronă cu fenomenul, a fost cronica unui pogorâri aşteptate. Antierou prin fizic, maniere şi caracter, supererou prin retorică, vitalitate şi gest, Băsescu a fost omul exploziei şi al saltului, ciobanul elocvent care a violat letargia publică şi a făcut-o apoi să se îndrăgostească de el. A zguduit masele când ţara părea de nezguduit, a aprins entuziasme acolo unde se înstăpânise resemnarea. Totul, nu fără o anume inconştienţă, cu o pripeală mitocănească şi cu un aer fanfaron, dar cumpărându-şi, conştient, o nelinişte permanentă şi instinctiv necesară.
Paşii pe loc sunt echilibraţi în gravitate. Iliescu a bătut partidele istorice la propriu, Băsescu le-a anihilat în timp.
Energia
pusă de Iliescu în fugărirea lui Coposu în ’90 e egală cu lucrul mecanic făcut de Băsescu pentru hărţuirea PNŢ-CD în guvernarea Convenţiei. Sforile trase de Iliescu pentru asfixierea PNL în ‘92 sunt la paritate cu efortul lui Băsescu de a-l distruge în ultimii patru ani. Trecutul îi apropie printr-o anume confidenţialitate biografică, dar crimele petrecute sub mandatul Iliescu îi despart net. După cum îi desparte şi sensul major al fiecărui discurs, discursuri golite însă de efect în mod identic.
Minciuna lui Iliescu atunci când vorbeşte de „campania civilizată din ’90 când discutam calm cu liderii partidelor istorice“ e egalată, în algebra etică, de demagogia lui Băsescu atunci când, după referendum, promite să se vadă cu poporul la fiecare trei luni. Iar eliberarea lui Cozma seamănă destul de neplăcut cu trecerea peremistului Dorel Onaca pe listele PD-L. În sensul ei generic, crima înclină categoric spre Iliescu, omul începuturilor tulburi, dar varietăţi perverse ale ei se întrupează în corupţia iradiată dinspre succesor. Clanurile patronate de Băsescu sunt mai soft, dar rămân clanuri, cu sau fără ştirea completă a preşedintelui. Băsescu e mai actual, mai atent şi, chiar dacă vorbeşte limbi străine incomparabil mai prost decât Iliescu, e net mai european.
Sunt doi oameni legaţi fatidic de luna mai, singurii semnificativi din cartea de impresii a modernizării. Un bătrân activist nevindecabil şi un impetuos lipsit de caracter, ambii fascinând poporul, ambii capabili să fi făcut ceva. Ambii dedicaţi, din păcate, doar lor înşişi. Trecerea de la unul la celălalt seamănă, vă rog să scuzaţi stridenţa, cu ce zicea Cioran despre evrei: „Au dat avantajele efemere ale mântuirii pe neajunsurile durabile ale pierzaniei“. Să ne fie resemnarea uşoară!
Si a fost Ziua portilor deschise
sau pentru dusmani, ca sa-i poata numara pe indelete? Ca de ce, daca le-a deschis, animalul politic a luat-o spre mare, lasåndu-si cu ochii in soare atåt oaspetii, cåt si enemicii? Ca din cauza la caldura a luat-o spre Mangalia? Ca le-a deschis ca e an electoral? Ca din cauza la bråul Maicii Domnului a plecat animalul la Mangalia, ca a avut o revelatie mistica, mai importanta decåt portile deschise si ca de aia s-a rasucit pe ultima suta de metri, ca sa dea måna cu bråul? Ca partidul sau de suflet e la pamånt si o poarta deschisa e ca poarta in casa de la jocul de table, prin care iti mai recåstigi din puterea pierduta? La ora in care incerc sa ma dumiresc asupra paradoxurilor aiuritoare iscate de comportamentul animalului politic, soarta evenimentului nu e deloc clara si e greu de pronosticat cum se va ispravi Ziua portilor deschise. Ce este cert e ca se face taman acuma anul de cånd cei 322 de haitasi si vånatori au planuit sa bea sångele maretei fiare de la Cotroceni, iar poporul, sedus de fascinatia sa, trebuia atras in vizuina animalului, prin niste porti larg deschise, unde sa se månie ritualic si sa-si coaca planurile de razbunare pe haitasi si vånatori.
Liste sau whisky?
pentru consiliile judeţene, miza principală a acestui scrutin. Aşa cum probabil ne aşteptam cu toţii, cei mai mulţi "dalmaţieni" sunt în curtea PSD, partid care nu se dezminte nici în acest an şi ne propune în alegeri persoane cu multe bube negre în CV. Dar atâta vreme cât Năstase, Mitrea şi alţi fruntaşi social-democraţi sunt anchetaţi de procurori şi conduc în continuare partidul, nu e de mirare că social-democraţii sunt cei mai pătaţi la dosare
. Interesant este că pe locul doi se situează PNL, semn că cei patru ani de guvernare au priit liberalilor, care, pe lângă averi, s-au ales şi cu multe pete negre la dosare. Medalia de bronz revine PDL, partid care s-a ales din împerecherile nepotrivite şi cu oameni aflaţi departe de principiile morale reclamate de liderii partidului. Lista e gata, toată lumea o poate consulta, o poate contesta, cum de altfel s-au şi grăbit să o facă. Din nefericire pentru noi, aceste liste nu vor conta prea mult la votul din iunie. Puşi să aleagă între moralitatea candidaţilor şi sticla de whisky, ultima ofertă electorală a partidului lui Gigi, mi-e teamă că majoritatea va alege, aproape cu ochii închişi, whisky.
duminică, 22 martie 2009
Candidati independenti influenteaza alegerile din SUA
Ralph Nader a fost acuzat ca in cursa electorala din 2000 a „luat“ din voturile democratilor, ceea ce a facut ca acestia sa piarda alegerile in favoarea lui George W. Bush, care a cistigat la
o diferenta foarte mica. Nader (74 de ani) si-a anuntat intentia la postul tv NBC si a declarat ca, daca democratii nu sint in stare sa cistige anul acesta din cauza implicarii sale in alegeri, inseamna ca nu sint suficient de buni si ar trebui sa „plece acasa“. El spune ca are inca un mesaj pentru alegatori referitor la protectia mediului, siguranta la locul de munca
si contra intereselor corporatiste. Nader sustine ca instinctele benefice si cunostintele pe care le detine Barack Obama sint autocenzurate, avind in vedere afirmatia privind sprijinul pentru israelienii care „distrug“ Fisia Gaza.
Candidatura lui Nader este cea de-a cincea, dupa cele din 1992, 1996, 2000 si 2004. Ralph Nader a fost candidat al Partidului Verde in 2000 si a obtinut 97.000 de voturi in statul Florida (2,7% din voturi), stirnind nemultumirea democratilor pentru ca ar fi distrus sprijinul pentru Al Gore, fostul vicepresedinte, aducindu-i victoria lui Bush. Nader a cistigat 0,3% din voturile la nivel national in 2004, participind la alegeri doar in 24 dintre statele SUA. Se pare ca aceasta noua candidatura ar fi in defavoarea lui Obama, pentru ca i-ar putea „fura“ din voturile pe care se bazeaza senatorul de Illinois. Obama a anuntat ca ei doi au discutat cu o zi inainte pe aceasta tema si n-au reusit sa ajunga la o concluzie comuna in privinta conditiilor puse de Nader.
Hillary Clinton considera ca gestul lui Nader este regretabil. „Imi amintesc cind a mai candidat si rezultatele n-au fost benefice pentru nimeni - nici macar pentru tara noastra“, a spus Clinton, adaugind insa ca e o tara libera si fiecare e liber sa faca ce crede de cuviinta. De mult timp, Nader incearca sa nege reputatia de care „se bucura“ in privinta participarii sale la prezidentiale de-a lungul timpului.
Partidele mici
(numite in SUA „al treilea partid“, dupa cele doua importante, Partidul Republican si cel Democrat) au si ele candidati pentru Casa Alba, care nu iau parte insa la alegerile preliminare, ci participa direct in campania
electorala din toamna, cu sanse foarte mici de reusita. Partidul Constitutional, Partidul Verde, Partidul Libertarian, Partidul Prohibitiei, Partidul Socialist sint printre cele mai cunoscute care vor nominaliza candidati in acest an, decizia urmind a se lua la conventiile nationale din vara. Doar sase (in anii 1800-1850) dintre cei 43 de presedinti de pina acum n-au facut parte din cele doua partide mari - republican si democrat.
Unul dintre cei mai cunoscuti candidati independenti a fost Ross Perot, un om de afaceri
din Texas, care a intrat in cursa electorala pentru presedintie in 1992 si 1996. Cu o avere estimata la 4,4 miliarde de dolari, Perot este unul dintre cei mai bogati americani. Anul acesta vor exista in jur de 30 de candidati independenti, printre care, probabil, si primarul New Yorkului, Michael Bloomberg.
Sarkozy exclude Germania din cel mai mare proiect european dorit de Franţa
SARKOZY SE SCUZĂ PRIN AGENDA ÎNCĂRCATĂ
Situaţia este atât de problematică, încât preşedintele Nicolas Sarkozy a amânat mini-summit-ul cu Angela Merkel, care trebuia să aibă loc la 3 martie, pentru data
de 9 iunie, relatează „EUObserver”. Parisul a negat însă orice fel de acuzaţie legată de faptul că liderul de la Elysee ar fi reprogramat-o pe doamna Merkel din cauza divergenţelor pe tema Uniunii Mediteraneene. Vina a fost aruncată pe programul
extrem de încărcat al preşedintelui. În ciuda argumentelor, este greu de crezut că Sarkozy ar fi amânat o astfel de întâlnire fără un motiv mai întemeiat, mai ales că din declaraţiile mai multor oficiali germani reiese că Berlinul a avertizat în repetate rânduri Parisul în legătură cu acest proiect sarkozist. Mai mult decât atât, „ruptura” dintre cele două capitale a putut fi remarcată şi prin faptul că autorităţile franceze nu au invitat Germania la deschiderea summit-ului UM de la 13 iulie, ci doar abia a doua zi, împreună cu restul statelor UE, pentru a semna acordul de înfiinţare a forului.
IDEI DIFERITE, BUGET TOT DE LA UE
Astfel, o amânare a discuţiilor cu Germania îi va oferi timpul necesar preşedintelui francez pentru a-şi desăvârşi în linişte proiectul privind UM, care presupune, dincolo de o mai strânsă cooperare între statele cu ieşire la Marea Mediterană, şi cooptarea Turciei şi înfiinţarea mai multor instituţii pe banii europeni (din fondurile alocate pentru politica de vecinătate). Iritarea Berlinului este astfel cât se poate de îndreptăţită. În primul rând, Sarkozy vrea să creeze un nou organism
, în afara Uniunii Europene, dar pe banii comunităţii „Celor 27”, în condiţiile în care nu toate statele membre au fost invitate să ia parte la UM. Mai mult
decât atât, Parisul implică autorităţile de la Ankara în acest for, un fel de premiu de consolare pentru amânarea aderării la Uniunea Europeană. Sarkozy ar putea invoca ulterior că Turcia şi-a găsit locul în acest for şi nu mai e nevoie de integrarea acesteia în UE. Însă ceea ce îi deranjează poate cel mai mult pe germani este faptul că ei nu se vor mai regăsi, ca în cazul comunităţii europene, în centrul de greutate al noii structuri
, alături de francezi şi nici nu li s-a solicitat măcar acordul faţă de acest proiect. Argumentele lor sunt cu atât mai puternice şi vor fi susţinute şi de alte state din UE, nemulţumite de acest proiect, având în vedere că există deja un parteneriat euro-mediteranean, „Procesul Barcelona”. (M.T.)
Argentina şi Brazilia crează o unitate nucleară comună
într-o competiţie economică acerbă şi a profilurilor sociale, Argentina şi Brazilia au hotărât să renunţe la rivalităţile istorice şi să coopereze pentru sporirea surselor de energie necesare creşterii economice. Argentinienii şi brazilienii vor construi acum un reactor nuclear comun, pentru a compensa scăderea resurselor energetice cu care se confruntă ambele ţări.
Acordul a fost anunţat după discuţiile care au avut loc, pe 22 februarie, la Buenos Aires, între preşedinta argentiniană, Cristina Kirchner, şi preşedintele brazilian, Ignacio Luiz Lula da Silva.
Fiecare dintre cele două state are deja câte două centrale energo-nucleare funcţionale, iar ambele sunt semnatare ale Tratatului de non-proliferare nucleră. Prin semnarea noului acord Brazilia şi Argentina vor nu doar să-şi sporească resursele energetice, dar şi să-şi întărească rolul pe scena internaţională - relatează BB.
Împărţirea gazului bolivian
Pe de altă parte, cele două state rămân pe plan energetic în concurenţă regională. Fiecare încearcă să-şi asigure o cantitate mai mare de gaze naturale din Bolivia, ţara cu cele mai mari rezerve de gaze
naturale din regiune.
Brazilia importă 30 de milioane mc de gaze naturale pe zi din Bolivia, în timp ce Argentina cumpără doar 7,7 milioane mc, dar îşi doreşte o creştere a importurilor pentru susţinerea creşterii economice. Autorităţile braziliene refuză să cedeze Argentinei o parte din gazul natural
pe care îl importă acum din Bolivia - constată International Herald Tribune.
Bolivia, este prinsă la mijloc, deşi se confruntă ea însăşi cu dificultăţi legate de creşterea cererii interne de energie
şi de paralizarea investiţiilor în sectorul energetic odată cu naţionalizarea industriei
de gaze naturale de către preşedintele Evo Morales.
UE cere detalii despre anchetele zborurilor CIA
Ministerul Justiţiei a primit o scrisoare în acest sens din partea comisarului Franco Frattini.
În urmă cu două zile, ediţia electronică a Washington Post a publicat declaraţiile unui oficial român care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, declaraţii care pot duce la concluzia că teritoriul României ar fi putut fi tranzitat de zboruri ilegale ale CIA.
Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiţie şi afaceri
interne Franco Frattini, domnul Roscam Abbing, a declarat la BBC că mulţumeşte autorităţilor române pentru informaţiile furnizate în această chestiune în toamna trecută dar că Bruxelles-ul doreşte mai multe
detalii.
“Am cerut informaţii mai detaliate, în particular care au fost paşii exacţi făcuţi în investigaţie, care autorităţi au fost implicate în această anchetă, ce fel de materiale au descoperit”.
Am cerut informaţii mai detaliate, în particular care au fost paşii exacţi făcuţi în investigaţie, care autorităţi au fost implicate în această anchetă, ce fel de materiale au descoperit
Roscam Abbing
“De asemenea dorim o copie
a raportului întocmit de comisia parlamentară de anchetă. În plus
, dorim să ştim ce alte investigaţii ulterioare s-au desfăşurat sau sunt în curs în această chestiune în România după cel de-al doilea raport Dick Marty publicat în iunie anul trecut, raport care conţinea informaţii foarte serioase şi detaliate legate de acuzaţiile privind rolul României în aceste zboruri”, spune purtătorul de cuvânt al comisarului Frattini.
Domnul Abbing a amintit că este vorba de acuzaţii privind nerespectarea drepturilor omului şi care necesită investigaţii detaliate, imparţiale şi independente.
Scrisoare către Ministerul Justiţiei
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, Gelaledin Nezir, a declarat la BBC că instituţia sa a primit scrisoarea din partea Comisiei Europene şi că se fac demersuri pentru a da un răspuns.
„Probabil că, aşa cum au declarat şi dânşii, datele nu au fost suficient de clare".
"Ne vom strădui să facem demersul către comisia parlamentară specială care a anchetat această situaţie, pentru a transmite Comisiei Europene un răspuns care să cuprindă date
suplimentare referitoare la această situaţie”, spune domnul Nezir.
Ne vom strădui să facem demersul (...) pentru a transmite Comisiei Europene un răspuns care să cuprindă date suplimentare referitoare la această situaţie
Gelaledin Nezir
Anterior, şeful comisiei de apărare din Senat Cristian Diaconescu a explicat cum ar trebui să răspundă România la această chestiune.
“În primul rând să trateze cu toată disponibilitatea instituţională, şi ca partener al Uniunii Europene, orice fel de solicitare de dialog şi clarificare în legătură cu aspectele menţionate în ce priveşte eventuale închisori sau zboruri ale CIA, găzduite sau sprijinite de pe teritoriul românesc”, spune Cristian Diaconescu.
Autorul unui raport al Parlamentului European în această chestiune, Claudio Fava, a declarat recent că investigaţiile cu privire la zborurile ilegale ale CIA în Europa trebuie reluate.
Alte două rapoarte au fost întocmite pentru Consiliul European de Dick Marty.
În cel de-al doilea raport, dat publicităţii în iunie anul trecut, se spunea că fostul şi actualul preşedinte al României dar şi fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Paşcu ar fi ştiut de existenţa unor centre de detenţie pentru suspecţi de terorism pe teritoriul României.
Cei amintiţi au negat aceste acuzaţii iar autorităţile române au susţinut mereu că nu au dovezi că ar fi existat asemenea zboruri sau centre de detenţie.
Şi comisia parlamentară specială pentru investigarea acestei situaţii a spus că nu a găsit asemenea dovezi.
Omri Sharon merge la inchisoare de ziua tatalui
eveniment: familia lui Ariel Sharon sarbatoreste acum ziua de nastere a fostului prim-ministru si general al Israelului intr-o atmosfera apasatoare.
Pe langa faptul ca sarbatoritul e inconstient, in aceeasi zi, Omri, fiul lui Sharon va trebui sa se prezinte la inchisoare. El a fost condamnat la 9 luni de detentie pentru delicte financiare savarsite in campania
de alegeri a tatalui sau in functia de presedinte al Partidului Likud si de premier al Israelului.
Traditia insa va fi respectata, ca in fiecare an: familia batranului ii va aduce un tort urias cu lumanarele. Sharon nu va putea sa taie felii si sa le imparta: din 4 ianuarie 2006, el traieste intr-un spital din Ierusalim, in stare de coma continua. Fiii sai continua sa spere intr-un miracol; ei isi viziteaza tatal cat pot de des, il asaza intr-un fotoliu in fata televizorului si-i vorbesc. Acesta nu raspunde, dar fiii sunt convinsi ca intelege totul si afirma ca Sharon clipeste afirmativ la unele dintre intrebarile lor. Uneori, este deconectat de la aparate
si respira prin forte proprii. In acte, Sharon s-a nascut in noaptea dintre 26 si 27 februarie 1928, in satul Kfar Malal, in Palestina mandatara. Parintii, Shmuel si Dvora Scheinermann, au emigrat dupa primul razboi mondial din Brest-Litovsk (Belarus). Vorbeau ruseste si idis. Sharon a invatat de la parinti sa vorbeasca ruseste. Cariera sa militara si politica a fost meteorica si stralucitoare. Desi in actele
oficiale ziua nasterii figureaza pe 26 februarie, Sharon si-a sarbatorit-o intotdeauna pe 27.
Putin ar putea crea tensiuni la summitul NATO de la Bucureşti
summit-ul programat în aprilie, la Bucureşti. Potrivit unui expert citat de International Herald Tribune, mărul discordiei l-ar reprezenta problema aderării Georgiei şi Ucrainei la NATO. Vladimir Putin ar putea cere statelor aliate să amâne discuţiile referitoare la acceptarea celor două ţări. Şi aceasta pentru că Alianţa este deja copleşită de problema Kosovo şi de situaţia din Afganistan.
Analiştii susţin că liderii NATO au stabilit agenda summit-ului astfel încât reuniunea cu Putin să figureze ultima, după discuţiile pe tema Afganistanului sau a extinderii organizaţiei.
Trimisul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, a declarat vineri că Alianţa nu ia în calcul aderarea Ucrainei şi Georgiei. Reprezentantul Rusiei a adăugat că Georgia nu întruneşte condiţiile pentru a fi membru NATO, în timp
ce Ucraina este indecisă.
Rogozin a spus că declaraţiile Ucrainei şi Georgiei referitoare la dorinţa de a obţine calitatea de membri ai Alianţei fac parte dintr-o campanie
de PR, menită să dezechilibreze Rusia.
Teodor Melescanu ramine interimar
conducerea Ministerului Justitiei, Teodor Melescanu urmind sa asigure in continuare interimatul. „Nu s-a discutat absolut nimic despre nominalizarea de la Ministerul Justitiei in sedinta de astazi (luni - n.r.). Eu ramin interimar“, a declarat Teodor Melescanu, la finalul sedintei Biroului
Politic Central al PNL, citat de MEDIAFAX. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat vineri, la Galati, ca vrea sa analizeze motivarea publicata de Curtea Constitutionala in Monitorul Oficial in cazul Noricai Nicolai si abia apoi va lua o decizie in ceea ce priveste functia de ministru al Justitiei.
Teodor Melescanu a mai precizat ca, dupa expirarea interimatului sau, toate posibilitatile sint deschise, implicind fie numirea unui ministru, fie un nou interimat, fie prelungirea interimatului. „L-am informat pe premier. A ramas sa aleaga cea mai buna si mai potrivita cale de solutionare a acestei probleme, mai ales o cale care sa nu creeze din nou o tema de disputa, ci, dimpotriva, sa rezolve o problema care este destul de urgenta“, a precizat Melescanu.
Conducerea PNL a aprobat, prin vot, nominalizarea lui Teodor Melescanu pentru functia de ministru al Justitiei si a senatorului Radu Stroe pentru postul de ministru al Apararii. Traian Basescu a anuntat ca nu va fi de acord cu revocarea ministrului Apararii inainte de Summitul NATO de la Bucuresti.
Premierul critică ordinul Ministerului Muncii
Mai mult
, premierul a cerut anularea acestui ordin care, spune el, ar lăsa impresia că Guvernul stabileşte impozite noi.
"I-am atras atenţia ministrului Păcuraru că a procedat greşit şi i-am cerut să anuleze ordinul pe care l-a dat şi care nu aduce nimic în plus faţă de legislaţia existentă”.
“S-a făcut o greşeală şi în ceea ce înseamnă comunicarea pentru că s-a lăsat impresia că se introduc taxe şi impozite noi”.
I-am atras atenţia ministrului Păcuraru că a procedat greşit şi i-am cerut să anuleze ordinul pe care l-a dat şi care nu aduce nimic în plus faţă de legislaţia existentă
Călin Popescu Tăriceanu
“Codul fiscal e extrem de explicit şi nu avem nevoie de explicaţii pe care să le dea funcţionărimea din minister”, a declarat premierul.
La rândul său, ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat că impozitele respective sunt stabilite, de fapt, de Codul Fiscal şi nu de ordinul său.
Impozite noi sau nu?
Codul Fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, stabileşte noi cote de impozitare a aşa numitului venit salarial brut realizat.
Codul nu explică însă ce înseamnă acest venit.
O face în schimb Ministerul Muncii printr-un ordin care înşiră o serie de venituri neimpozitate până acum: sporurile de conducere sau de merit, plata orelor suplimentare, precum şi gărzile - în cazul medicilor
, primele şi cadourile
de sărbători, abonamentele şi costurile convorbirilor telefonice.
Lavinia Şandru cere demisia lui Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii
Conform plângerii făcută de cei trei, Adrian Iorgulescu a dat în 2005 unor apropiaţi peste 22 de miliarde de lei vechi de la bugetul
de stat. Cu acesti bani trebuiau create 10.000 de pachete de promovare a României, destinate personalului diplomatic din Uniunea Europeană. Deputatul PIN susţine că firmele care ar fi trebuit să se ocupe de editarea acestor pachete au fost selectate înainte de eliberarea documentaţiei oficiale a Guvernului.
"Pe 15 noiembrie se întocmeşte documentarea şi se stabileşte comisia (...) Prima negociere este pe 4 noiembrie (...) A doua negociere este pe 9 noimbrie...deci tot înainte de 15 noiembrie", a declarat Lavinia Şandru.
Mai mult
, Şandru susţine că aceste pachete nu au fost văzute de nimeni. Asta deşi Ministerul de Externe a anunţat, în martie 2006, că şase tiruri şi un microbuz au plecat la destinaţie cu cele 10.000 de pachete în datele de 19 şi 20 noiembrie 2005.
"Eu am bănuiala că acele colete nu au fost trimise... nu au ajuns la cei 10.000 de destinatari (...) Nimeni nu a văzut acele produse
, acele colete, nimeni", a precizat Şandru.
În acest context
, Şandru a cerut demisia ministrului Iorgulescu până la ora zece în această dimineaţă.
Iorgulescu este al nouălea demnitar din Guvernul Tăriceanu care este anchetat.
Adepţii anticipatelor, speriaţi de Văcăroiu cu scăderea pensiilor
Ideea PSD cu provocarea alegerilor anticipate e sabotată chiar din interiorul partidului. O mică contribuţie şi-a adus ieri şi preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.
Acesta i-a avertizat ieri pe senatorii PSD să aibă grijă cum votează la moţiunile de cenzură şi pentru provocarea alegerilor anticipate, deoarece de pensia de parlamentar se vor bucura doar aceia care şi-au dus
mandatul până la capăt. Avertismentul lui Văcăroiu a venit în contextul discuţiilor din grupul senatorial al PSD privind atitudinea faţă de moţiunea de cenzură a PDL.
Parlamentarii PSD de Argeş şi de Dolj au susţinut că vor sprijini demersul PDL, deoarece în judeţele lor industria auto
e foarte importantă. Replica lui Nicolae Văcăroiu a fost scurtă şi la obiect: „Trebuie să fiţi conştienţi că pensia de parlamentar se acordă doar pentru cei cu mandatul întreg“, a spus preşedintele Senatului. Avertismentul a creat rumoare printre parlamentarii PSD, dar majoritatea lor au înţeles mesajul.
Iliescu a dat tonul opoziţiei faţă de moţiune
Ideea alegerilor anticipate a fost recent repusă pe tapet de preşedintele PSD, Mircea Geoană. Mai mult
, acesta a anunţat că PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva prezenţei UDMR în guvern.
Planul este să-i convingă pe liberali să renunţe la guvernare şi, împreună cu ei, să declanşeze anticipatele şi să le cupleze cu alegerile locale, fie în vară, fie în toamnă. Iniţial, liberalii au refuzat acest scenariu.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Tăriceanu s-a răzgândit şi a anunţat că va accepta acest plan abia după promulgarea legii votului uninominal. Organizarea
de anticipate are însă adversari puternici, nu doar în PNL, cât mai ales în PSD. Cel mai important este Ion Iliescu, care argumentează că astfel se transferă jocul politic în mâna preşedintelui Băsescu. Acesta a luat poziţie contra unei posibile moţiuni de cenzură chiar la Consiliul Naţional al PSD. Recent i s-a alăturat şi Adrian Năstase, un alt sceptic al ideii de anticipate.
Pentru a nu îngropa însă prea repede ideea cu anticipatele, conducerea PSD a decis să formeze o comisie care să prezinte o analiză pe acest subiect. Din comisie fac parte Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc şi Vasile Dâncu.
CONDIŢIE
Tăriceanu leagă anticipatele de uninominal
PNL nu va discuta despre alegeri anticipate decât după ce legea votului uninominal va deveni aplicabilă, a anunţat, ieri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Concret, asta înseamnă că proiectul va parcurge toate etapele procedurale, respectiv adoptarea şi promulgarea actului normativ de către preşedinte. Comisia de cod electoral se întruneş te astăzi la Palatul Parlamentului, în condiţiile în care, la şedinţa anterioară, a adoptat majoritatea articolelor din proiectul de lege privind introducerea votului uninominal. Singurele prevederi care au fost amânate sunt legate de pragul electoral. După votul din comisie, legea va fi discutată în plenul Camerei, etapa următoare fiind trimiterea la şeful statului pentru promulgare. (Romulus Georgescu)
Geoana impaiat
.
"Marea satisfactie a poporului pesedist este ca mai multi reprezentanti ai vechii garzi au fost reactivati. Vremea lui Geoana a trecut", ne-a spus un lider social-democrat. Curentul schimbarii in PSD s-a remarcat si in cadrul lucrarilor Consiliului National, unde mai multi delegati ne-au spus ca organizarea
unui Congres extraordinar se impune dupa locale. "Multi oameni au vazut in votul pro Nastase si un vot de blam la adresa lui Geoana, care s-a grabit sa anunte ca BPN il sustine pe Dan Mircea Popescu", ne-a declarat un vicepresedinte social-democrat. Chiar si unii din apropiatii lui Geoana ne-au precizat ca sunt extrem de suparati dupa victoria lui Nastase si ca principalul vinovat este presedintele. "A ridicat mana in semn de victorie la final. Daca cu asa crede el ca va invinge la alegerilor locale sa fie sanatos
. Multi presedinti de filiala acum realizeaza ce prostie au facut ca l-au ales pe Nastase. Geoana nu mai poate face nimic", a sustinut un lider PSD. "Ne pregatim pentru alegeri, iar entuziasmul lui Geoana va fi redus. Nu va mai iesi in presa cu declaratii de capul lui", ne-a spus un alt vicepresedinte social-democrat. Cei din tabara presedintelui PSD sustin ca cei care il contesta pe Geoana nu trebuie sa uite ca acesta este inca seful partidului, iar conform statutului are puterea in mana.
Analiza pe anticipate
Conducerea social-democrata a avut ieri o intalnire informala pentru a discuta despre strategia partidului. La finalul discutiilor, Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea si Vasile Dancu au fost mandatati sa analizeze consecintele organizarii anticipatelor si sa realizeze un posibil calendar pentru organizarea acestora. Cei patru vor trebui sa prezinte concluziile pana la sfarsitul acestei saptamani. "Daca Geoana face acum doua Birouri
Permanente paralele inseamna ca astia l-au incoltit si il imping spre dezastru. Noi stiam ca se intalnesc sa discute ceva despre comunicare, nu sa ia decizii", ne-a declarat un lider PSD, absent de la reuniune. Daca Mircea Geoana s-a pronuntat pentru introducerea unei motiuni de cenzura si organizarea anticipatelor, restul pesedistilor spun ca alegerile ar trebui sa aiba loc la termen. "Pensia pentru un parlamentar e valabila pentru un mandat intreg. Cine ii va convinge pe acestia sa piarda bani
", ne-a spus un lider PSD. "Nu stim daca ne trece motiunea simpla", a sustinut un senator social-democrat. Majoritatea vicepresedintilor ne-au spus ca filialele nu sunt de acord cu cuplarea alegerilor si ca sustin organizarea ambelor scrutinuri la termen.
Moţiunea de cenzură a PD-L vrea să tragă pe dreapta Cabinetul Tăriceanu
Ieri, preşedintele PD-L Emil Boc a declarat că moţiunea va avea titlul „Tăriceanu, dă banii înapoi!“ şi va fi finalizată azi, urmând ca liderii grupurilor parlamentare să demareze procesul de strângere de semnături. Emil Boc a anunţat că îşi doreşte ca moţiunea să fie fie semnată şi de alte partide parlamentare.
„Textul moţiunii va fi înaintat în vederea semnării şi către celelalte formaţiuni politice şi în special ne aşteptăm de la PSD şi PRM să susţină acest demers, întrucât au votat şi moţiunea simplă a PDL pe aceeaşi temă”, a spus preşedintele PD-L, precizând că, pentru a fi depusă, va avea nevoie de 18 semnături de la alte partide.
Democrat-liberalii nu se aşteaptă ca moţiunea să fie susţinută prin semnături sau prin vot de celelalte partide, acţiunea fiind pur politică. Moţiunea a fost demarată pentru a demonstra că PSD şi PNL guvernează împotrivă.
PD-L doreşte ca prin moţiune să contracareze încercarea PSD de a se delimita de PNL. Acţiunea democrat-liberalilor are la bază rezultatele unor sondaje de opinie care arată că electoratul PSD şi cel al PNL nu privesc cu ochi buni colaborarea dintre liderii celor două partide şi sancţionează această asociere.
Hrebenciuc către deputaţii PSD: „Să nu vă prind că semnaţi”
Pesediştii sunt decişi să nu semneze şi să nu voteze moţiunea PD-L, în ciuda declaraţiilor lui Mircea Geoană că partidul doreşte alegeri anticipate. Viorel Hrebenciuc, liderul deputaţilor social-democraţi, i-a avertizat ieri pe colegii săi din grupul de la Cameră să nu se apuce să semneze vreo foaie venită de la duşmani. „Să nu vă prind că semnaţi moţiunea PD-L”, a sunat ordinul lui Hrebenciuc, acesta adăugând că PSD nu trebuie să facă jocul principalului adversar al partidului.
„O să depunem şi noi o moţiune, dar la momentul oportun, cum ar fi după adoptarea votului uninominal”, ne-a precizat Hrebenciuc. La rândul său, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat pentru Mediafax că este consternat de atitudinea „halucinantă” a PD-L, partid în care ar funcţiona cultul „absolut greţos” al marelui lider Traian Băsescu.
„După ce, în aceeaşi conferinţă de presă, aşa-zisul lider al partidului înjură PSD, vine, cu extrem de mult tupeu, să ne solicite sprijin în textul moţiunii de cenzură. Îi aduc aminte că social-democraţii au votat moţiunea simplă pe taxa auto depusă la Camera Deputaţilor şi aşteaptă, ca un gest minim de decenţă, ca PD-L să voteze mai întâi moţiunea simplă pe tema scăderii nivelului de trai depusă de PSD la Senat“, a spus Corlăţean.
Nici PRM nu susţine moţiunea pesedistă, preşedintele formaţiunii C.V. Tudor afirmând, ieri, că un astfel de demers trebuie negociat. Am fi dispuşi să sprijinim şi să elaborăm şi noi o moţiune privind nivelul de trai, dar cu toate partidele de opoziţie, nu numai PDL, care vrea să marcheze puncte electorale; este o ruşine“, a spus liderul PRM.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că PDL face o politică populistă: „Nu mă miră, pentru că (PDL - n.r.) nu vrea decât să convingă pe toţi românii că face politică populistă. Eu cred că acest lucru îi va costa
la un moment dat. Ţinând cont
de moţiunea votată în Parlament (moţiunea simplă pe tema taxei auto - n.r.), conform obligaţiilor legale, Guvernul ţine cont de recomandările incluse în textul moţiunii“.